Susține crearea centrului de dezvoltare personală „Împreună”!

NEFINANȚAT
  • 600.000,00 lei

    Suma necesară
  • 16.086,63 lei

    Suma donată
  • 0

    Zile rămase
Au fost acumulate 2.68%

Autor:

Vera Budan

Minimum amount is lei Maximum amount is lei

Descrierea

Situația neclară în care ne aflăm de ceva vreme ne împinge să găsim soluții pentru starea noastră interioară și pentru a ne păstra echilibrul emoțional, orice-ar fi. Există nevoia de a ne unifica forțele și a ne susține unii pe alții, de a ne vindeca și a crește împreună, de aceea am gândit un proiect care să acopere această nevoie, dar, pentru a reuși, avem și noi nevoie de implicarea ta.

Ca să reușim să oferim susținere specializată și să creăm un spațiu în care, cei care aleg să se alăture grupurilor să găsească exact starea de care au nevoie, ne propunem să procurăm un imobil care se potrivește perfect ideii inițiale. 

De ce să te implici într-un proiect care vizează starea de bine, dacă sunt atât de mulți oameni necăjiți care au mai mare nevoie?

Ai avut vreodată șansa să te afli în spații în care confortul și dorința de a crește se împleteau armonios? Locuri în care oamenii prezenți făceau parte din tablou și chiar formau tabloul prin ce spuneau și prin cum spuneau? Ai avut norocul de a te regăsi undeva în totalitate și din starea de siguranță interioară să vrei să acționezi pentru a schimba lucrurile în viața ta?

Într-o dimineață de primăvară am avut o viziune clară a acestui loc, atât de clară încât nu pot să nu-l aduc la manifestare.

Această viziune a fost despre cum se vor simți oamenii dar și ce schimbări vor urma în viața lor, după ce vor face parte dintr-un spațiu care să le ofere exact ceea de ce au nevoie pentru vindecare și creștere, împreună. 

Această viziune a fost și despre cât va fi necesar să muncim și în ce persoane ne vom transforma noi, cei de la rădăcină, pentru a crea spațiul necesar înfloririi.

E mai mult decât un vis frumos.

E mai mult decât o idee, fie ea și genială.

Este un spațiu deja creat în inimă și care, are nevoie de eforturi comune pentru a deveni o realitate fizică. E un loc în inima mea dar se vrea să fie un spațiu dintre inimi.

Ce anume înseamnă asta, concret?

Ideea de bază:

De a crea un spațiu în care oamenii să primească tot ceea de ce au nevoie pentru a se vindeca, a crește și a fi împliniți emoțional. 

Ce fel de evenimente ne propunem să fie găzduite în spațiul creat:

Psihoterapie și consiliere individuală;

Psihoterapie de grup;

Grupuri de suport emoțional;

Meditație și tehnici mindfulness;

Traininguri și programe de dezvoltare personală 

Întâlniri periodice cu discuții în format întrebări – răspunsuri cu diferite teme psihologice.

Ce ne propunem să transmitem oamenilor prin acest gen de evenimente organizate:

  1. Deschiderea poate fi vindecătoare și armonioasă dacă se pregătește și are loc într-un context sigur.
  2. Ajutorul reciproc nu este despre a salva pe cineva ci despre a ține spațiul emoțional pentru fiecare om care se deschide în grup. 
  3. Împreună procesul de creștere devine mai rapid și cu mai puține pierderi și blocaje.
  4. Provocările din grup ne pot arăta unde mai avem de crescut noi înșine dar ne și consolidează depășirea lor.
  5. Sentimentul de apartenență poate fi generat și întărit de noi înșine, prin acțiunile proprii și prin participare.
  6. Împlinirea interioară nu se bazează doar pe a simți emoții pozitive ci și pentru a putea împărtăși emoții dureroase și a fi înțeles și acceptat.
  7. Deschiderea noastră poate influența pozitiv și pe cei din jur să se simtă în siguranță dar și să se deschidă.

Pentru ca toate aceste lucruri să devină realitate, avem nevoie de sprijinul tău.

Cum poți să o faci?

Donează orice sumă crezi că poți sau distribuie direct în acele spații sau pentru acele persoane care rezonează cu ideea și au și posibilitatea să se implice. Implică-te dacă ai vreo idee concretă despre cum se poate aduna suma necesară!

Mulțumim din suflet pentru orice gând și acțiune!

Să fie cu folos!

    lista donatorilor
  • 1.795,00 lei
    Elena Calugher
    30, September , 2022 , 02:49
  • 200,00 lei
    Spataru Mariana
    19, September , 2022 , 12:59
  • 500,00 lei
    Anonymous
    17, September , 2022 , 04:31
  • 500,00 lei
    Vlada Movila
    17, September , 2022 , 08:14
  • 500,00 lei
    Botnaru Liliana
    16, September , 2022 , 06:42
  • 500,00 lei
    Diana Diana
    15, September , 2022 , 06:41