Susținem împreună finisarea lucrărilor pentru amenajarea unui teren de fotbal pentru copii, precum și a unui parc adiacent

-
250.000,00 lei
Suma necesară -
3.500,00 lei
Suma donată -
0
Zile rămase
Peste 500 de elevi ai Gimnaziului ”Decebal” din Chișinău și 200 de copii care practică fotbalul la Clubul de fotbal ”Gloria” din capitală sunt nevoiți să se antreneze pe un teren care se află într-o avansată stare de degradare. Cu toate astea, lipsa unui spațiu adecvat antrenamentelor nu îi împiedică pe copii să obțină performanțe notabile în sport.
Profesorul de sport și antrenorul elevilor, dl Vasile Țepordei, vine cu un proiect de reconstrucție și întreținere a acestui stadion și a pistei de alergare, un centru sportiv comun pentru doritorii de a practica sport în condiții decente.
Mai mult, inițiativa vizează și amenajarea unui parc aflat în preajma stadionului, astfel încât părinții și copiii, tinerii și seniorii, să se poată bucura de plimbări în aer liber în siguranță.
Obiective:
– susținerea și promovarea unui mod sănătos de viață, activ și productiv, în rândul copiilor, tinerilor și seniorilor; revigorarea activităților sportive;
– oportunități de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din preajma stadionului;
– dezvoltarea coeziunii comunitare, implicarea comunității în rezolvarea problemelor locale.
Lucrări de amenajare a teritoriului:
– construcția tribunelor la terenul mare de fotbal;
– însămânțarea cu iarbă a spațiilor;
– construcția unui teren multisport cu gazon artificial multifuncțional pentru minifotbal, volei, baschet, tenis și badminton.
Terenul se află în administrarea Gimnaziului ”Decebal”, iar la finisarea lucrărilor se va întocmi un plan de întreținere, îngrijire și regenerare a acestuia.
Valoarea lucrărilor se ridică la peste 250.000 lei. Cei care doresc să se implice, o pot face printr-o donație!
Pentru mai multe detalii, contactați-l pe Vasile Țepordei, antrenor de fotbal și profesor de sport: +373 79 805 858.
Vă mulțumim!
-
500,00 leiVlas Semion22, July , 2021 , 04:08500,00 leiVlas Semion15, January , 2021 , 07:191.000,00 leiVlas Semion17, November , 2020 , 10:301.000,00 leiAnton Marius17, November , 2020 , 08:45500,00 leiAnonymous17, November , 2020 , 08:03