Menu

Sprijina.md vă invită la o curățenie test pe albia lacului de pe strada Albișoara din Chișinău

Comunitatea Tinerilor Ambițioși se implică activ în tot ceea ce înseamnă responsabilitate socială. De acea în parteneriat cu mai multe organizații non-guvernamentale și companii planificăm o acțiune de salubrizare în preajma lacului de pe strada Albișoara din Chișinău, construit în anii 1980.

Această zonă, unde multă lume obișnuiește să vină să se recreeze odată cu sosirea primăverii, este plină cu deșeuri, care arată rău, dar și poluează mediul.

Venim cu un apel către toți cetățenii să se implice activ în acțiuni de acest gen, pentru că municipiul Chișinău este casa noastră.

Vorbește cu prietenii, colegii, rudele tale și veniți împreună. Evenimentul e și pentru copii, adolescenți, persoane mature – fiecare participă cum și cât poate. Important e să fii prezent și să te simți bine!

Cei care vor să se alăture inițiativei sunt așteptați duminică, 24 martie, începând cu ora 10:00 în preajma lacului, în partea dinspre Biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”. (str. Mihai Viteazul, nr. 12).

După acțiunea de colectare, deșeurile vor fi transportate la stația de sortare și reciclare, asigurându-se reintrarea acestora în circuit.

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Nistor Lazar, coordonatorul inițiativei, la numărul de telefon +373 69 330 054.

Partener general: StarNet
Partener media general: JurnalTV.md
  TOP